Muzica, nu Zgomot (4)

Depeche Mode este o formaţie britanică de muzică synth pop/electronic fondată în 1980 în oraşul Basildon, din comitatul Essex, provincia Anglia din Marea Britanie. Sunt una dintre cele mai longevive şi de succes formaţii apărute în perioada New Wave şi New Romantic, dar erau de fapt parte a scenei "futuriste" alături de Soft Cell, Gary Numan şi The Human League. Multe din videoclipurile lor au fost difuzate în heavy rotation pe MTV.
Se estimează că până în 2006 Depeche Mode au vândut peste 73 de milioane de albume în întreaga lume şi au avut patruzeci şi patru de piese în UK Singles Chart. Au avut mai multe melodii de top 40 în Marea Britanie fără a fi #1 decât orice alt artist şi au influenţat mulţi din artiştii cunoscuţi de astăzi, în parte datorită tehnicilor de înregistrare şi utilizării de mostre (sampling). Deşi foarte influenţi în scena modernă electro-dance, rămân de obicei clasificaţi în genul alternativ.
Depeche Mode a fost fondat în 1980 de Dave Gahan (voce), Martin Gore (clape, chitară, voce, compozitor principal după 1981), Andrew Fletcher (clape secundare) şi Vince Clarke (clape, compozitor principal 1980-81). Vince Clarke a părăsit formaţia după lansarea albumului de debut din 1981; curând înlocuit de Alan Wilder (clape primare) care a cântat în formaţie din 1982 până în 1995. După plecarea lui Wilder, Gahan, Gore şi Fletcher au continuat să interpreteze ca trio.



Perioada de început

Formare

Originile Depeche Mode pot fi urmărite din 1977, când Vince Clarke şi Andrew Fletcher au înfiinţat o trupă care se numea "No Romance in China", Clarke fiind vocal şi chitarist, iar Fletcher basist. În 1978, Clarke cânta la chitară într-o formaţie "imitaţie Ultravox", "The Plan", cu prietenul şi colegul Robert Marlow ca vocal şi Vince la chitară/clape. În 1978-79, Gore a cântat într-un duo acustic, "Norman and The Worms", cu prietenul din şcoală Philip Burdett (care în prezent cântă în mişcarea folk) vocal şi Gore chitarist. În 1979, Marlow, Gore, Clarke şi un prieten, Paul Redmond, au format o trupă numită "The French Look", cu Marlow - vocal/clape, Gore - chitară, Clarke şi Redmond - clape. În martie 1980, Clarke, Gore şi Fletcher au înfiinţat trupa "Composition of Sound", cu Clarke - vocal/chitară, Gore - clape şi Fletcher - bass. "The French Look" şi "Composition of Sound" au cântat o dată live împreună în iunie 1980 la St. Nicholas School Youth Club din Southend on Sea, Essex. Curând după înfiinţarea "Composition of Sound", Clarke şi Fletcher au trecut la sintetizatoare, practicând slujbe de tot felul pentru a le cumpăra, sau împrumutându-le de la prieteni. Gahan s-a alăturat formaţiei în 1980 după ce Clarke l-a auzit fredonând melodia 'Heroes' a lui David Bowie, în timpul unui jam session cu o altă trupă. Astfel, bazele Depeche Mode au fost puse. Numele a fost luat de la o revistă franţuzească de modă, "Dépêche mode", traducerea aproximativă fiind "Ultimele Ştiri Din Modă" deşi de obicei este tradusă greşit în "Modă Rapidă", datorită confundării cu verbul francez "se dépêcher" (trad. a se grăbi).

Primele lansări

Formaţia a devenit parte a casei de discuri Mute a lui Daniel Miller printr-o înţelegere verbala, şi au lansat primul album, Speak & Spell, în 1981. Pe când trupa promova albumul, Clarke a început să discute public discomfortul provocat de succesul pe care Depeche Mode îl atingea; a simţit că deveneau prea populari după succesul celui de-al doilea single "Just Can't Get Enough". Curând, a părăsit formaţia şi a început să înfiinţeze diverse trupe precum Yazoo (Yaz în S.U.A.) cu Alison Moyet, The Assembly cu Eric Radcliffe, şi mai târziu Erasure cu Andy Bell. La mai mult de 20 de ani după acestea, Depeche Mode încă includ piesa menţionată anterior, "Just Can't Get Enough", în concerte atunci când sunt în turnee. Aceasta a devenit precum o pauză de retrospectivă în timpul concertelor, însă a căpătat aerul "întunecat", atins de compoziţiile formaţiei de-a lungul timpului, în comparaţie cu stilul synth-pop naiv al acestui cântec.
După plecarea lui Clarke, Martin Gore, care a compus "Tora! Tora! Tora!" şi "Big Muff" de pe albumul de debut, a devenit compozitorul principal al formaţiei. În 1982, albumul A Broken Frame a fost lansat de cei trei membri rămaşi. Anterior acestuia, Alan Wilder l-a înlocuit pe Vince Clarke în turneu, dar nu a contribuit la producerea albumului A Broken Frame. Curând după aceasta, a devenit membru Depeche Mode cu drepturi depline, la timp pentru single-ul non-album din 1983, "Get the Balance Right". El a compus "The Landscape is Changing" şi "Two Minute Warning" pentru albumul din 1983, Construction Time Again, "In Your Memory", B-side al single-ului "People are people" şi "If You Want" pentru albumul Some Great Reward din 1984, şi împreună cu Martin Gore a compus "Fools", B-side al single-ului "Love In Itself", însă cea mai însemnată contribuţie a sa constă în producţia muzicală şi tehnică.
La începutul anilor '80, popularitatea formaţiei în Europa era în mare măsură nelimitată (îndeosebi în Germania ), împreună cu o oarecare recunoaştere în Australia. Cu toate acestea, în 1984 Depeche Mode a făcut o incursiune în Statele Unite ale Americii, pornind lansarea ediţiilor exclusiv Nord-Americane a compilaţiilor People Are People conţinând primul lor hit transatlantic cu acelaşi nume, "People Are People", şi CD-ul lansat ulterior, Catching Up with Depeche Mode.

Ascensiunea

Această perioadă este văzută drept începutul asocierii formaţiei cu subcultura goth din Anglia care dobândea popularitate în Statele Unite. Între timp, criticii din Anglia au respins Depeche Mode de-a lungul anilor 80, etichetându-i drept o trupă de băieţi drăguţi şi naivi care cântă melodii electronice comerciale şi uşurele, din cauza stilului voios şi "drăguţ" al multor dintre primele melodii, precum "Just Can’t Get Enough" şi "The Meaning of Love", în ciuda sound-ului mult mai întunecat şi complex dezvoltat pe parcurs. Însă în America, unde formaţia a devenit pentru prima oară populară la staţii radio de colegiu şi staţii de rock alternativ precum KROQ în Los Angeles, interesul Depeche Mode a fost căpătarea unui auditoriu indiscutabil diferit.
Eticheta gothică atribuită formaţiei în Statele Unite se datorează mai mult sound-ului decât imaginii, din cauza prezentării târzii pe piaţa americană şi seriei anterioare de videoclipuri lipsite de substanţă şi constrânse de buget. După cum semnalează piesa "Blasphemous Rumours" din 1984, un comentariu amar la adresa vieţii nedrepte, şi B-side-ul melodiei "It’s Called a Heart", numit "Fly on the Windscreen" (ulterior remixată şi inclusă pe albumul Black Celebration din 1986 sub numele de "Fly on the Windscreen - Final"), Depeche Mode căpătase nuanţele întunecate şi profunde ce s-au păstrat până în prezent.
După ce videoclipului single-ului "A Question of Time" a captat atenţia, regizorul Anton Corbijn a început o lungă prietenie şi colaborare cu formaţia, în decursul vremii regizând 20 dintre videoclipurile trupei (cel mai recent fiind "Suffer Well" din 2006).
După lansarea albumului Music for the Masses din 1987, trupa a dus la bun sfârşit un turneu mondial în 1987-88, toate biletele fiind epuizate în scurt timp. Turneul a culminat cu un concert final susţinut pe 18 iunie la Pasadena Rose Bowl, cu un public de peste 80.000 de persoane. Turneul a fost prezentat într-un documentar realizat de D.A. Pennebker, cunoscut pentru portretizarea interacţiunii cu fanii. Concertul a fost întregistrat şi lansat ca album sub titlul 101 (spectacolul a fost al o sută unulea şi ultimul din turneu), devenind unul dintre albumele cu cele mai mari vânzări în 1989 şi fiind considerat o excelentă consemnare live a înregistrărilor dintre anii 1981-1987.
Mai târziu în acel an, după ce Martin Gore a făcut o scurt deviere pentru a înregistra Counterfeit e.p., cu şase cover-uri ale meldiilor sale favorite, formaţia a înregistrat în Milano "Personal Jesus", o piesă cu influenţe country-western. Anterior lansării sale, în ziarele din Anglia au fost postate reclame care anunţau, simplu şi totodată ambiguu, doar atât: "Your own personal Jesus". După ceva timp, reclamele au fost completate cu un număr de telefon unde puteai suna pentru a auzi piesa. Controversa cauzată de versuri a propulsat single-ul pe locul 13 în topurile din Anglia, devenind unul dintre cele mai vândute single-uri ale trupei şi, totodată, primul lor single de aur în America. Melodia a fost mai târziu interpretată de alţi artişti precum Johnny Cash, Gravity Kills şi Marilyn Manson. În septembrie 2006 , a fost votată de cititorii revistei de muzică Q ca fiind una din cele mai bune 100 melodii ale tuturor timpurilor.

2007 – prezent

În 2007, Dave Gahan lansează al doilea său album solo, Hourglass. În timpul turneului de promovare, solistul anunţă revenirea trupei Depeche Mode în studioul de înregistrări. La data de 6 octombrie 2008, într-o conferinţă de presă, membrii trupei au anunţat lansarea unui nou album şi începerea unui turneu mondial în primăvara anului 2009.

Sounds of the Universe
Numele noului album, al 12-lea lansat de Depeche Mode, a fost anunţat la 15 ianuarie 2009. Sounds of the Universe a fost lansat internaţional la 20 aprilie şi o zi mai târziu în Statele Unite. Primul single, Wrong, fusese deja difuzat de posturile de radio, începând din februarie, dar nu a avut impact în topul din Marea Britanie, ocupând doar locul 24. În schimb, a ajuns pe locul 2 în Germania.
Turneul de prezentare a început la 6 mai 2009, în Luxemburg, cu un warm-up show, şi oficial patru zile mai târziu în Israel. Însă înaintea concertului de la Atena, Dave Gahan a fost transportat la spital din cauza unei gastroenterite.
Turneul a fost oprit, o serie de concerte între care cele de la Bucureşti, Sofia sau Belgrad fiind anulate. După mai multe analize medicale, lui Dave Gahan i-a fost depistată o tumoare malignă de care a fost operat cu succes.
La finalul primei părţi a turneului, la Bilbao, Dave a suferit o ruptură musculară, trupa fiind obligată astfel să anuleze alte două spectacole.
Al doilea single de pe albumul Sounds of the Universe, Peace, a fost lansat la 15 iunie 2009. Videoclipul melodiei a fost filmat în România de regizorii francezi Jonas&Francois, şi în rolul principal a fost distribuită actriţa Maria Dinulescu.

Muzica, nu Zgomot (3)

Maroon 5 este o formaţie americană de muzică pop-rock originară din Los Angeles, California. Componenţa ei actuală îi include pe: Adam Levine (voce, chitară), James Valentine (voce secundară, chitară), Jesse Carmichael (pian), Mickey Madden (chitară bas) şi Matt Flynn (baterie).

Formaţia este recunoscută pentru piese precum: „Harder to Breathe”, „This Love”,„She Will Be Loved”, „Sunday Morning”, „Makes Me Wonder”, „Wake Up Call” ş.a. Maroon 5 a câştigat numeroase premii pentru albumul lor de debut, intitulat „Songs about Jane”, lansat la jumătatea anului 2002. Cel mai recent material discografic al trupei poartă denumirea „It Won't Be Soon Before Long” şi este apreciat ca fiind unul dintre cele mai bine vândute albume din 2007.

Biografia formaţiei

Kara's Flowers

Trei dintre membrii actuali ai trupei au fost colegi în grupa de juniori a unui liceu din Los Angeles, pentru ca mai târziu să urmeze cursurile şcolii Brentwood. Având în vedere întemeierea unei formaţii, Adam Levine şi Jesse Carmichael s-au alăturat lui Mickey Madden şi lui Ryan Dusick pentru a constitui în cele din urmă formaţia Kara's Flowers.
Primele concerte şi demonstraţii au avut loc spre sfârşitul anului 1995, la un club de pe Sunset Boulevard, California, cunoscut pentru muzica şi influenţele rock and roll. În acest timp, Levine a cântat în registrul mediu, comparativ cu falsetul pentru care este recunoscut în prezent. Formaţia semnează un contract cu Reprise Records, chiar în timpul în care membrii săi erau la liceu, iar astfel lansează primul şi singurul album, „The Fourth World”, la jumătatea anului 1997.
Melodia „Soap Disco” este stabilită ca disc single de debut, pentru ea fiind filmat chiar şi un videoclip; totuşi, piesa nu se bucură de prea mult succes, în ciuda sprijinului venit de la alte două formaţii aflate în turneu: Reel Big Fish şi Goldfinger. Insuccesele au continuat, dat fiind că albumul lansat nu a avut parte de vânzări semnificative, iar în 1999 formaţia Kara's Flowers este nevoită să îşi rezilieze contractul cu Reprise Records.
Cei patru membri urmează cursurile diferitelor colegii din Statele Unite, astfel experimentând noi influenţe şi stiluri muzicale, lucruri care se vor dovedi folositoare în viitor. Având un proiect comun, componenţii fostei formaţii păstrează legătura şi în 2001 încep să compună şi să înregistreze noi piese, ce aveau să ocupe mai tărziu primele poziţii în topurile de specialitate.
Stabilirea componenţei actualeÎn urma unor transferării lui Jesse Carmichael de la chitară la pian, formaţia este nevoită să caute un al cincilea membru. James Valentine este probabil cel care a schimbat destinul formaţiei; după alăturarea sa se propune alegerea unui nou nume: Maroon 5.
Adam Levine precizează într-un interviu că perioada de tranziţie dintre cele două case de discuri cu care semnează, este fundamentală pentru noul stil şi sunet pe care Maroon 5 îl adoptă:
„ În perioada dintre contractele cu cele două case de discuri, am petrecut mult timp în New York, unde am fost expus la cultura hip-hop şi urbană într-o măsură de care nu am avut parte în Los Angeles. M-a îndreptat spre un nou gen de muzică şi a avut un impact semnificativ în procesul de compunere. ”
Un nou contract cu o casă de discuri nu întârzie să apară: astfel, formaţia semnează cu Octone Records, o companie independentă din New York, dar şi cu BMG Music, una dintre cele mai importante case de discuri din lume.

2002: Debutul – Songs about Jane

În 2001 formaţia Maroon 5 înregistrează primul material discografic în noua componenţă, alături de producătorul Matt Wallace, recunoscut pentru colaborările sale cu Train, Blues Traveler, Kyle Riabko sau Third Eye Blind. Majoritatea pieselor de pe albumul de debut al formaţiei au fost inspirate de relaţia tumultoasă dintre Levine şi fosta sa prietenă, Jane. Levine declara:
„ Noi pusesem punct relaţiei exact când începusem lucrul în studio. După ce am terminat lista de melodii pentru album, ne-am decis să-l numim „Songs about Jane” („Piese despre Jane”), deoarece reflecta cel mai bine creaţia noastră. ”
Înregistrarea albumului s-a desfăşurat în Los Angeles, iar de promovarea lui s-a ocupat casa americană de discuri Octone Records. Primul single lansat de pe acest album este „Harder to Breathe”, care nu a avut un impact surprinzător în rândul fanilor Kara's Flowers. Piesa reuşeşte să urce în clasamente datorită ascensiunii albumului în Billboard 200. Cea mai înaltă poziţie pe care albumul reuşeşte să o obţină este locul 6.
Următoarele discuri single au fost primite mai bine, promovând astfel albumul proaspăt lansat, succesul fiind sprijinit de piesa „This Love”, dar şi de binecunoscuta „She Will Be Loved”, piese care au atins poziţii importante în topurile de specialitate în ţări precum Marea Britanie, Australia şi Noua Zeelandă. Alte extrase pe single de pe primul album sunt piesele: „Sunday Morning”, „Must Get Out”.

2003 - 2006: Promovarea masivă şi plecarea lui Dusick

Succesul de care se bucură albumul „Songs about Jane” impune formaţiei un turneu de mari proporţii. Printre artiştii cu care Maroon 5 colaborează în concerte se numără: Michelle Branch, Nikka Costa, Vanessa Carlton, Graham Colton, John Mayer, dar şi The Rolling Stones. De asemenea, în 2005 susţin şi participă la concerte de caritate (Live 8). Formaţia devine emblema turneului de promovare a maşinii Honda Civic.
În urma programului încărcat şi a deselor concerte, bateristul Ryan Dusick întâmpină probleme de sănătate, confruntându-se cu dureri ale braţelor:
„ Pe la jumătatea turneului, îmi obosisem braţele într-un asemenea hal, încât nu prea le mai puteam folosi. (pentru cântat - n.r.) ”
Pentru câteva săptămâni, locul la baterie este ocupat de Josh Day; pe durata stabilirii diagnosticului însă, şi acesta a fost nevoit să renunţe la percuţie. După aproximativ nouă luni, Matt Flynn se oferă să ocupe locul la baterie pe o perioadă nelimitată. Ryan Dusick observă că nu mai poate susţine formaţia în turnee şi hotărăşte să se retragă din activitate, cedându-i locul lui Matt Flynn.

2007 - prezent: It Won't Be Soon Before Long

După cinci ani de inactivitate, Maroon 5 lansează în luna mai a anului 2007, un nou album intitulat „It Won't Be Soon Before Long”, („Nu mai e mult până când vom reuşi”) o replică pe care membrii o foloseau în timpul turneelor pentru a-şi găsi motivaţia.
Noul material nu are nevoie de o promovare prea intensă, deoarece încă din prima săptămână de la lansare se vând 430 de mii de copii, debutând astfel pe prima poziţie în topul U.S. Billboard 200. Descurcându-se foarte bine la vânzările CD-urilor propriu-zise, albumul nu dezamăgeşte nici la vânzările pe Internet, numai într-o săptămână reuşind să doboare recorduri în magazinul iTunes, vânzând peste o sută de mii de exemplare. Potrivit unor interviuri acordate presei, Adam prezintă albumul ca fiind „mai provocator şi mai puternic” decât „Songs about Jane” şi având influenţe din muzica artiştilor: Prince, Shabba Ranks, Michael Jackson dar şi Talking Heads.
Pentru a promova noile piese, Maroon 5 organizează câteva concerte în oraşe precum Boston, San Francisco, Los Angeles şi New York în luna iunie 2007. Apoi, din septembrie, încep turneul mondial de promovare, colaborând în luna martie 2008 cu artişti precum OneRepublic sau Brandi Carlile.
Sunt editate noi extrase pe single, în număr de patru. Primul, Makes Me Wonder, este câştigătorul unui premiu Grammy. Trei discuri single, anume cel deja amintit, Wake Up Call şi Won't Go Home without You sunt lansate de-a lungul lunilor rămase ale anului 2007 (ultimul a fost publicat în S.U.A. în ianuarie 2008). Tot în 2008 a fost lansat şi un al patrulea single, Goodnight Goodnight.

Muzica, nu Zgomot (2)

Coldplay este o formaţie de rock alternativ şi piano-rock din Londra, Regatul Unit, printre cele mai cunoscute formaţii din lume. Formaţia este compusă din Chris Martin, Jon Buckland, Guy Berryman, şi Will Champion.
Coldplay este una dintre cele mai de succes trupe ale noului mileniu, vanzand peste 50 de milioane de albume. Trupa este, de asemenea, cunoscuta pentru single-urile de succes Speed of Sound,Clocks si Viva la Vida. A fost premiata cu multe Premii Grammy. Coldplay si-a castigat faima mondiala cu lansarea single-ului Yellow, urmat de succesul albumului de debut, Parachutes (2000), care a fost nominalizat la Mercury Prize. Atat Parachutes cat şi urmatorul album, A Rush of Blood to the Head (2002) au avut un imens succes; cel din urma a fost numit de catre NME Albumul Anului. X&Y (2005) a primit şi el laude; din decembrie 2006, formatia a lucrat cu producatorul Brian Eno la cel de-al patrulea album, [Viva la Vida or Death and All His Friends] care a aparut in anul 2008. Albumul a fost premiat cu doua Premii Grammy, pentru Cel mai bun album rock al anului si pentru Cel mai bun Duo sau Formatie. Tot din albumul Viva la vida or Death and All His Friends face parte si single-ul Viva la vida care a primit Premiul Grammy in calitate de Cantecul anului 2008.
Materialele de inceput ale trupei au fost comparate cu cele ale lui Jeff Buckley, U2 şi Travis. De la lansarea Parachutes, Coldplay s-au inspirat din alte lucrari, cum ar fi cele Echo and the Bunnymen şi George Harrison pentru A Rush of Blood to the Head şi Johnny Cash şi Kraftwerk pentru X&Y.


Istorie

Formare şi primii ani


(1996-1999)Membri formatiei s-au cunoscut la University College London (UCL) in septembrie 1996. Chris Martin şi Jonny Buckland fiind primii membri ai trupei. Au petrecut un an "planificand" o trupa culminand cu aparitia trupei numita Pectoralz. Mai tarziu, Guy Berryman, un coleg de clasa de-al celor doi, a intrat in trupa. Pana in 1997, Coldplay dadeau giguri pentru promoteri in mici cluburi. Trupa se va renumi Starfish. Martin il recruteaza pe colegul sau de scoala Phil Harvey care studia la Oxford, pentru a fi managerul trupei. In Ianuarie 1998, trupa a fost completa cand Will Champion li s-a alaturat pentru percutie. Champion crescuse cantand la pian, chitara, bass şi fluier; a-nvatat repede sa cante la tobe, in ciuda faptului ca nu facuse asta niciodata. Intr-un sfarsit, Tim Rice-Oxley, un prieten de-al trupei, le-a dat voie sa foloseasca numele "Coldplay", pe care el il folosise pentru trupa sa dar atunci fusese "prea deprimant". Lui Rice-Oxley i-a fost oferit şi rolul de clapar, dar acesta a refuzat deoarece era deja promis trupei Keane.
In 1998, trupa lanseaza 500 de copii ale EP-ului Safety. Cele mai multe discuri au fost date caselor de productii sau prietenilor; doar 50 de copii au ramas pentru vanzare. In decembrie, Coldplay au semnat cu Fierce Panda. Prima lor lansare a fost EP-ul cu trei piese numit Brothers and Sisters, pe care l-au inregistrat foarte repede (4 zile) in februarie 1999. Dupa aceasta lansare, Coldplay semneaza cu Parlophone un contrat pentru 5 albume, in primavara anului 1999. Dupa ce si-au facut pentru prima data aparitia la Glastonbury, formatia a intrat in studio pentru a inregistra un al treilea EP, numit The Blue Room. 5000 de copii au fost atunci lansate pentru public in octombrie, iar single-ul Bigger Stronger a avut un rol crucial in istoria Coldplay. Cu toate acestea, inregistrarile pentru The Blue Room au fost tumultoase. Martin l-a gonit pe Champion din trupa dar mai apoi l-a rugat sa se-ntoarca si, din cauza vinei, s-a apucat de bautura. In cele din urma, componentii trupei si-au rezolvat problemele şi au stabilit un set de reguli pentru a tine echipa unita. In primul rand, formatia a adoptat sintagma "toti pentru unul şi unul pentru toti": Coldplay urma sa se afle in democratie, toate profiturile se impart in mod egal, luand modelul trupelor: U2 sau R.E.M.. In al doilea rand, trupa urma sa concedieze pe orice consuma droguri.





Parachutes (1999-2001)
In martie 1999, Coldplay se concentra pe lansarea albumului de debut. Au intrat in studiourile "Rockfield" cu producatorul Ken Nelson. Dupa ce-au lansat 3 EP-uri fara niciun hit, Coldplay au scos primul single de Top 40, Shiver. Lansat in martie 2000, single-ul a ajuns pe locul 35 in UK Singles Chart şi a castigat o prima auditie la MTV. Luna iunie 2000 a jucat un rol ancestral in istoria Coldplay. Trupa a plecat intr-un turneu de promovare, care includea o intoarcere triumfatoare la Glanstonbury. Tot atunci, formatia a lansat single-ul care-a spart toate topurile, Yellow. Piesa a ajuns pe locul 4 in UK Singles Chart.
Coldplay a lansat primul album, Parachutes, in iulie 2000, ajungand pe locul 1 in UK Albums Chart. Parachutes a fost uneori criticata pentru asemanarea izbitoare cu era The Bends-OK Computer a celor de la Radiohead. "Yellow" şi "Trouble" au castigat difuzare regulata la radio pe ambele parti ale Atlanticului. Parlophone a prezis, original, vanzari de 40000 de unitati ale Parachutes; pana de Craciun, 1.6 milioane de copii fusesera vandute doar in Regatul Unit. Parachutes a fost nominalizata la premiile Mercury in septembrie 2000. Gasind succes in Europa, trupa s-a focalizat pe America de Nord. Parachutes a fost lansata in America de Nord in noiembrie 2000. Trupa a plecat in tuneu in SUA in 2001, incepand cu un show la Vancouver, Canada, dupa care au sosit şi invitatiile la show-uri precum Saturday Night Live, Late Night with Conan O'Brien şi The Late Show with David Letterman. Albumul a fost foarte bine primit, castigand Best Alternative Music Album la premiile Grammy din 20 A Rush of Blood to the Head (2001-2004)Coldplay s-a intors in studio in octombrie 2001 pentru a lucra la cel de-al doilea album, tot cu producatorul Ken Nelson. Coldplay a lansat A Rush of Blood to the Head in august 2002. Albumul a nascut cateva single-uri extrem de populare, cum ar fi "In My Place", "Clocks" şi balada "The Scientist". Coldplay au plecat in turneu pentru mai bine de un an, din iunie 2002 pana in decembrie 2002 şi din februarie 2002 pana in septembrie 2003, vizitand 5 continente şi participand, inca o data, la Festivalul Glanstonbury. In decembrie 2003, Coldplay a fost numita de catre revista Rolling Stone Cea mai buna trupa a anului. In acel moment, Coldplay pregatea un cover al trupei The Pretenders, numit "2000 Miles" şi care a putut fi download-at de pe site-ul oficial al trupei. A fost cea mai buna vanduta piesa a anului din Regatul Unit. A Rush of Blood to the Head a castigat premiul Grammy pentru Cel Mai Bun Album Alternative in 2003. La premiile Grammy din 2004, Coldplay va castiga premiul Albumul Anului pentru "Clocks".



X&Y (2004-2006)
2004 a fost un an linistit pentru Coldplay, deoarece au petrecut cea mai mare parte din an in afara centrului atentiei, odihnindu-se dupa turnee şi inregistrand cel de-al treilea album. Vorbind de influente muzicale pentru acest album, basistul Guy Berryman a spus: "Am ascultat o multime de lucruri diferite la inceputurile X&Y, de la Bowie, Eno şi Pink Floyd la Depeche Mode, Kate Bush şi Kraftwerk. Şi U2 cum facem de-obicei." In mai, front-man-ul Chris Martin a sarbatorit nasterea primei sale fiice, Apple, cu sotia sa, Gwyneth Paltrow.
Cel de-al treilea album, X&Y, a fost lansat in iunie 2005 in Marea Britanie şi Europa. A devenit cel mai vandut album al anului 2005 cu vanzari mondiale de 8.3 milioane. Primul single, "Speed of Sound", si-a facut debutul la radio şi online pe 18 aprilie şi a fost lansat pe CD la 23 mai 2005. Albumul a debutat pe primul loc in 22 de tari din lume şi a fost al treilea cel mai repede vandut album in istoria Marii Britanii. Alte doua single-uri au fost lansate in acel an: "Fix You" in septembrie şi "Talk" in decembrie. In ciuda succesului comercial, reactia criticilor la X&Y a fost considerabil mai mica decat cea la predecesorul sau. Criticul Jon Pareles (New York Times) descriindu-i ca "cea mai insuportabila trupa a secolului". Sfidand zvonurile despartirii trupei cat şi cel al divortului dintre Chris Martin şi Gwyneth Paltrow, cel de-al treilea album i-a gasit in stare buna. Comparatia presei dintre Coldplay şi U2 a devenit ceva normal. Din iunie 2005 pana in iulie 2006, Coldplay au plecat in turneul Twisted Logic, care a inclus festivaluri ca Glastonbury, Coachella şi The Austin City Limits Music Festival. In iulie 2005, trupa a aparut la Live 8 in Hyde Park unde au cantat un cover dupa "Bittersweet Symphony" a trupei The Verve cu Richard Ashcroft ca vocal. In septembrie, Coldplay a inregistrat o noua versiune a "How You See the World" cu versuri modificate la "Help: A Day in the Life" a trupei "War Child". In februarie 2006, Coldplay a castigat premii pentru Cel Mai Bun Album şi Cel Mai Bun Single la Premiile BRIT.


Viva la Vida (2006-prezent)
Trupa a inceput sa lucreze la cel de-al patrulea album din decembrie 2006, cu Brian Eno ca producator. In plus, se zvoneste ca au lucrat şi cu producatorul Timbaland. Coldplay au luat o pauza de la inregistrari şi au plecat in turneu in America de Sud pentru prima data, la inceputul lui 2007, cu show-uri la Chile, Argentina, Brazilia şi Mexic. Formatia a dezvaluit ca albumul va avea influente hispanice, dupa ce au inregistrat in biserici şi in alte zone ale Americii Latine şi Spaniei in timpul turneului; dupa aceea si-au petrecut restul anului in studio, inregistrand in mare parte cu Brian Eno. In decembrie 2007, a aparut un post pe site-ul oficial al trupei prin care era sugerata terminarea albumului. Coldplay au mixat albumul in New York, dupa cum a fost anuntat pe site, inca din 2007. Intr-un articol online al Rolling Stone, Chris Martin a anuntat ca urmatorul album Coldplay se va numi Viva la Vida or Death and All His Friends şi ca va fi lansat pe 16 iunie 2008.
Martin a descris acest album ca pe o noua directie pentru Coldplay: o schimbare intre cele trei albume trecute, pe care ei o numesc "trilogia". Martin a dezvaluit şi ca acest album contine mai putin falsetto şi ca si-a dat voie vocii mai joase sa preia controlul. Anumite cantece de pe Viva la Vida, cum ar fi "Violet Hill", contin riffuri deformate de chitara şi nuante domoale de blues. "Violet Hill" a fost confirmat ca fiind primul single extras de pe noul album, avand lansarea radio pe 29 aprilie 2008. Dupa aceasta prima auditie, piesa va fi disponibila pe site-ul oficial al trupei de la ora 12:15 pm (GMT+0) pentru o saptamana, pana cand a devenit disponibila pentru cumparare, pe 6 mai. Pe 23 iunie, Coldplay a inceput Turneul Mondial "Viva la Vida" cu un concert gratuit in Madison Square Garden. Este asteptat ca turneul sa loveasca 50 de piete americane apoi sa treaca şi in Europa.
Albumul a primit foarte multe distinctii si premii. A primit trei Premii Grammy: Cel mai bun album rock al anului, Cel mai bun Duo sau Cea mai buna Formatie si single-ul Viva la vida a primit distinctia de The best song of the year, Cel mai bun cantec al anului.

Muzica, nu Zgomot

The Killers este o formaţie de rock alternativ din Las Vegas, Nevada, înfiinţată în 2002. Membrii formaţiei sunt: Brandon Flowers (voce, clape), Dave Keuning (chitară, voce), Mark Stoermer (chitară bas, voce) şi Ronnie Vannucci Jr. (percuţie, tobe).
Muzica lor, cu influenţe din anii '80, '90, şi din muzica electronică modernă a cucerit extrem de multă lume, albumul lor de debut, Hot Fuss, având vânzări de nu mai puţin de cinci milioane de unităţi. Până în prezent, The Killers au lansat trei albume de studio, o compilaţie şi şaisprezece single-uri. La momentul actual, formaţia se află în turneul de promovare al celui de-al treilea album, Day & Age, turneu care a trecut şi prin România.

Istorie

În 2001, Brandon Flowers tocmai se despărţise de trupa Blush Response (al cărei clăpar era din anul 2000), deoarece refuzase să se mute cu ei în Los Angeles, California. În urma unui concert Oasis, el a realizat că doreşte să facă tranziţia de la o trupă electronică la una de rock. Întâlnirea cu Dave Keuning s-a produs în urma unui anunţ dat de acesta din urmă în ziar, şi a fost determinată de faptul că la influenţe muzicale, Keuning scrisese, printre alte formaţii, The Cure şi Oasis. La scurt timp după, Flowers şi Keuning au infiinţat The Killers. Ideea numelui provine de la un videoclip al trupei New Order, intitulat „Crystal”, în care apare o trupă cu acest nume. În 2002, Flowers şi Keuning definitivează componenţa formaţiei prin aducerea toboşarului Ronnie Vannucci Jr. şi a basistului Mark Stoermer.

Cei patru îşi scriau cântecele într-un garaj, şi când nu puteau intra acolo, se strecurau în clădirea Universităţii din Nevada, unde Vannucci era student, într-o sală imensă de repetiţie utilată cu o mulţime de instrumente. Vannucci a povestit despre aceasta într-un interviu, ţinând să adauge „Aş dori să clarific că niciun instrument nu a fost vătămat la acea vreme pentru că noi suntem, şi continuăm să fim, muzicieni respectuoşi, profesionişti şi, nu în ultimul rând, plini de iniţiativă.”
Primele lor concerte au avut loc în cluburile locale. După câştigarea unei oarecare popularităţi locale, ei au susţinut în 2003 un spectacol pentru Warner Bros. Nu au fost acceptaţi la casa de discuri, dar un reprezentant al acesteia i-a recomandat unui prieten ce lucra la casa de discuri Lizard King. Astfel, în vara anului 2003, The Killers au ajuns să semneze primul lor contract, iar în septembrie acelaşi an au început înregistrările pentru primul album.

Hot Fuss
The Killers în concertul Live 8 de la Londra, iulie 2005. Plan apropiat: Brandon Flowers. Plan îndepărtat: Mark StoermerAlbumul de debut al trupei a fost lansat pe 7 iunie 2004 în Marea Britanie, la casa de discuri Lizard King (acum Marrakesh Records) şi pe 15 iunie în Statele Unite ale Americii, de data asta la casa de discuri Island Records, care, îndemnată de criticile favorabile pe care le primea trupa, a reuşit să îi determine să renunţe la contractul cu Lizard King.
Din punct de vedere liric, albumul este o explorare a relaţiilor umane, ce trece prin toate gamele de emoţii pe care cineva le simte atunci când este implicat într-o relaţie, de la gelozie (care poate fi împinsă până la crimă), până la rememorarea vremurilor bune pe care le-ai trăit cândva, totul într-un melanj dulce-amar cu tente groteşti uneori (precum în „Glamorous Indie Rock & Roll”). Din punct de vedere instrumental, albumul izbuteşte să împace perfect chitările cu accentele electronice, punând în evidenţă şi completând bine vocea lui Flowers.
Din punct de vedere comercial, albumul a fost un succes total, obţinând numai în Canada de trei ori Discul de Platină. A reuşit să atingă locul 1 atât în Marea Britanie, cât şi în Australia, şi a reuşit să se menţină în top 50 în clasamentul Billboard timp de peste cincizeci de săptămâni. Fapt notabil, el se află printre cele 1001 de albume care au apărut în cartea 1001 de albume de ascultat într-o viaţă, editată de Robert Dimery.
Cel mai de succes single de pe acest album a fost „Somebody Told Me”, cu care au izbutit să atingă locul 3 în topuri, după ce l-au relansat. De succes s-a bucurat şi „Mr. Brightside” (locul 10 în topul britanic).
În acea perioadă, membrii formaţiei au apărut în episodul „The New Era” al serialului The O.C., unde şi-au interpretat propriile roluri.
În iulie 2005, The Killers au cântat la Londra, în cadrul concertului Live 8 melodia „All These Things That I've Done”. După aceea, Robbie Williams a cântat şi el refrenul melodiei, „I've got soul but I'm not a soldier”. La concertele lor din Las Vegas, Coldplay şi U2 au urmat exemplul lui Williams, incluzând refrenul în cântecele „God Put a Smile Upon Your Face”, respectiv „Beautiful Day”.

Sam's Town
The Killers în timpul concertului de la Fox Theatre, Atlanta, 22 aprilie 2007Al doilea album al trupei a fost lansat pe 2 octombrie 2006 în Marea Britanie, şi pe 3 octombrie în Statele Unite ale Americii, la casa de discuri Island Def Jam Music Group. Dacă Brandon Flowers l-a descris drept „unul din cele mai bune albume din ultimii douăzeci de ani”, părerile criticilor şi ale fanilor au fost împărţite. Spre exemplu, în „The Times”, Sia Michel descria albumul drept „simulacrul unui album important” în comparaţie cu „excelentul Hot Fuss”.
Acest al doilea album este în mod vizibil diferit din punct de vedere instrumental de Hot Fuss, lipsindu-i în mare parte energia pe care o deţinuse acesta din urmă şi apropiindu-se mai degrabă de felul de a interpreta al lui Bruce Springsteen (unul dintre idolii lui Flowers în materie de muzică). Cu toate acestea, tonurile energice nu au dispărut complet, menţinându-se în piese precum „When You Were Young” sau „For Reasons Unknown”.
Şi din punct de vedere liric, Sam's Town este diferit de precedentul, temele abordate fiind mult mai diverse. Nu există decât un cântec care poate fi denumit cu adevărat „de dragoste”.
Dincolo de controversele pe care le-a iscat, Sam's Town s-a vândut foarte bine (peste un milion de exemplare până în ianuarie 2007). Primul extras pe single, „When You Were Young”, este cotat drept cel mai bun cântec al trupei, izbutind să ajungă în a doua săptămână de la lansare pe locul doi în topul britanic.
Pe 29 noiembrie 2006, formaţia a înregistrat o sesiune unplugged la Abbey Road Studios, sesiune care includea un cover după Dire Straits, „Romeo and Juliet” (cover-ul respectiv avea să apară pe materialul discografic ce avea să fie lansat în anul următor). În decembrie acelaşi an, trupa a înregistrat un single de Crăciun, numit „A Great Big Sled”. Banii strânşi în urma vânzărilor au fost donaţi în scopuri caritabile.

Sawdust
Albumul compilaţie Sawdust a fost lansat pe 12 noiembrie 2007. Conţinea rarităţi, cover-uri, piese reînregistrate şi un cântec nou, în colaborare cu Lou Reed, numit „Tranquilize”, care a fost extras pe single. Deşi parte a unei compilaţii de B-side-uri, „Tranquilize” este considerată de Brandon Flowers una dintre cele mai bune melodii The Killers, solistul fiind de părere că ar fi trebuit să fie inclusă pe Sam's Town.
Fapt demn de menţinut, pe compilaţie se poate găsi piesa „Leave the Bourbon on the Shelf”, prima parte a aşa-numitei „The Killers Murder Trilogy”, trilogie ce se continuă cu „Midnight Show” şi se încheie cu „Jenny Was a Friend of Mine” (ambele de pe Hot Fuss, albumul scos în 2003; de altfel şi prima parte a trilogiei a fost înregistrată cam în aceeaşi perioadă). Trupa a vrut să includă pe această compilaţie şi piesa „Move Away” (de pe coloana sonoră a filmului Spider-Man 3), însă, din cauza unei greşeli comise de casa de discuri, varianta care apare pe primele ediţii ale albumului este o variantă demo.
Pe 1 decembrie 2007, trupa a scos un single intitulat „Don't Shoot Me Santa”, ale cărui încasări au fost donate, ca şi în cazul lui „A Great Big Sled”.

Day & Age
Brandon Flowers în timpul concertului susţinut de The Killers pe 1 iulie 2009 la B'estFest, BucureştiAlbumul Day & Age a fost lansat pe 19 noiembrie 2008 pe iTunes, pe 21 noiembrie 2008 (Italia, Irlanda), pe 22 noiembrie 2008 (Australia), şi pe 24 noiembrie 2008 (Marea Britanie, Canada şi SUA). Fiecare variantă conţine modificări în playlist.
Flowers a confirmat numele albumului într-un interviu cu NME. Titlul apare şi pe două piese de pe album, respectiv „Neon Tiger” - Mister cut me some slack, cause I don't wanna go back, I want a new day and age (traducere aproximativă: Domnule, lasă-mă în pace, fiindcă nu vreau să mă întorc, vreau o nouă zi şi o nouă eră) şi „The World We Live In” - Well maybe I was mistaken, I heard a rumor that you quit this day and age (treducere aproximativă: Poate am fost greşit înţeles, am auzit un zvon cum că părăseşti această zi şi această eră). La acest album, The Killers au colaborat cu Stuart Price, care realizase remixul Thin White Duke al piesei „Mr. Brightside” şi care a produs „Leave the Bourbon on the Shelf” şi „Sweet Talk”.
Primul single de pe album, „Human”, a fost lansat pe 22 septembrie 2008, iar clipul a fost lansat pe iTunes pe 16 octombrie. La scurt timp după aceea (mai precis pe 4 noiembrie) a fost lansat şi cel de-al doilea single, „Spaceman”, al cărui videoclip avea însă să fie scos pe piaţă de abia în ianuarie anul următor.
Urmând tradiţia din ultimii doi ani, formaţia a lansat în decembrie un single de Crăciun, „Joseph, Better You Than Me”, în colaborare cu Elton John şi Neil Tennant de la Pet Shop Boys. Profiturile rezultate în urma vânzărilor au fost donate.
În luna ianuarie a anului 2009, The Killers au fost nominalizaţi la BRIT Awards la două secţiuni: International Album (pentru Day & Age) şi International Group, primind de asemenea şi patru nominalizări la premiile NME.
Într-un interviu cu revista „Q”, Ronnie Vannucci a dezvăluit faptul că trupa plănuieşte să lanseze un album de cover-uri. Fiecare membru urmează să aleagă trei cântece pentru album; Vannucci a menţionat că alegerile sale ar fi „Young Turks” al lui Rod Stewart, plus încă două cântece de la Tom Waits, respectiv Genesis.
Pe 1 iulie 2009, The Killers au concertat la Bucureşti, în cadrul festivalului B'estFest; a fost primul concert susţinut aici de către formaţie.
The Killers au fost nominalizaţi la MTV European Music Awards de pe 5 noiembrie 2009 la premiul pentru cea mai bună trupă alternative, dar au pierdut în faţa celor de la Placebo.